Eu aștept "alt Rege"
Văzând azi sicriul regelui Mihai I și oamenii ieșiți pe străzile Bucureștiul să îl conducă pe "ultimul drum", nu pot să nu mă gândesc la modul cum ne lasă acest moment: cu mai puțină speranță, cu un reper mai puțin, în mâinile unor tâlhari cărora le-am oferit țara, din păcate, prin votul nostru (sau lipsa votului) ... cel de-al 100-lea an de la Unirea românilor ne găsește în mijlocul celei mai negre perioade din istoria României.
DAR în seara asta în playlistul meu a venit rândul acestei piese. "O come, o come Emanuel" ne amintește că speranța noastră e legată de alt Rege. Un Rege care a mai venit în lumea noastră o dată, atunci, ca să ne salveze, ca să se sacrifice în locul meu și al tău. Atunci, a venit ca să moară. Dar Iisus va veni a doua oară. De data asta, ca să domnească. Dacă acum două mii de ani venea ca prunc umil, într-o iesle rece, El va reveni ca Rege, biruitor asupra întunericului o dată pentru totdeauna!
Așa că în zilele astea, în apropierea Crăciunului, cu ocazia morții unui rege, îmi amintesc încă o dată că eu aștept "alt Rege", unul în fața căruia moartea nu are nici o putere, unul în fața căruia întunericul nu poate sta.
În astfel de momente, îți găsești liniște atunci când înțelegi că istoria e în mâna altui Rege. Așa cum spunea regele Mihai: „Mi-am recăpătat liniştea, înţelegând că istoria se află în mâna lui Dumnezeu, nu în mâna muritorilor”.
"O come, O come..." https://www.youtube.com/watch?v=yoshUj_lL50&index=6&list=PLTw-hTltEJcEuA5HiSa0g-045o0Gyi2zt
"NIHIL SINE DEO"


Comentarii
Trimiteți un comentariu